Văd multe comentarii ale unor foști elevi (de excepție chiar) iar probabil dezamăgirea noastră e cu atât mai mare cu cât vedeam în dânsul (alături de alți câțiva) acel om / profesor rarisim care-și manifesta deschiderea de a comunica cu elevii bidirecțional în dauna unui monolog de multe ori poate mai la îndemână și mai comod.

Cred că pentru elevii din generația post-2000 a existat o mare sete pentru, nu neapărat role-models, dar cu siguranță oameni care să ne facă să ne simțim mai puțin alienați într-o lume destul de tristă și provincială fără să ne știrbească din ambiții, visuri, valori și gânduri proprii.

Dl Iacobescu era unul dintre acei oameni iar poate în naivitatea noastră ne așteptam ca acel sentiment recomfortant că unii oameni pur și simplu nu pot dezamăgi să continue.
Tratând (non!)subiectul cu obiectivitate este foarte trist că un profesor nu mai poate găsi curiozitatea de a-și pune întrebări / căutări ce-și au deja înrădăcinate răspunsuri instinctuale prin prisma fricii de necunoscut, a naționalismului turbat sau a dacopatiei de sezon tipică unui intelect gângav-grandilocvent.

În timpul liceului știu că erau câțiva băieți și fete cu altă orientare sexuală. Țin minte că băieții aceia erau destul de deprimați, unii cu tendințe suicidale din cauza bătăilor și a respingerii sociale cotidiene.
Ca și dl profesor, mulți oameni nu au cunoscut / recunoscut probabil niciodată o persoană care să aparțină unei minorități sexuale drept pentru care informația asociată cu acest subiect sunt lucruri cum ar fi poza de mai sus postată chiar de un profesor. Asta ca o comparație cum fiecare persoană care fuge de război e un terorist, dacă ai pielea mai închisă la culoare ești un țigan (folosit în România preponderent ca adjectiv), aceeași frică de persoane diferite de noi prin aspect fizic / mentalitate / valori, aceeași frică manageriată instinctual prin ură.

Toate aceste teme dezbătute cu patos în țări din europe centrală și de est cum ar fi drepturile minorităților sexuale, implicarea la nivel juridic a bisericii în cadrul statului, anti-vacciniștii sunt bule artificale kremliniste cu scopul de a destabiliza, dezbina societăți și așa înfometate de ură.

Îmi spunea cineva recent că „vor trebui să treacă mai multe generații de oameni (inclusiv a noastră) până când vom scăpa de aceste metehne. Păcat că până atunci suntem iarăși <idioții utili>.”