Text & foto: Ionuț Jifcu

Reprezentanţii USR Olt au transmis un comunicat de presă prin care le mulţumesc celor care i-au votat, adăugând că votul le dă încredere că vor câştiga alegerile de anul viitor.

Cei de la USR spun că cel mai important aspect îl reprezintă faptul că românii  au hotărât să se implice și au mers la vot.

„Am obținut un rezultat extraordinar atât la nivel de țară cât și în  Olt. Scorul de peste 20 % obținut la Slatina și faptul că suntem în  creștere permanentă ne face să credem că putem câștiga alegerile  pentru Primăria Municipiului Slatina de anul viitor, plus alte primării  la nivel de județ“, se arată în comunicatul citat.

În Slatina, cu un procent de 29,70%, PSD s-a clasat pe primul loc, urmat de PNL, cu 22,68 de procente – 6.992 de voturi. Pe locul trei s-a clasat USR, cu 21,15%, pe patru Pro România – 9,41%, pe cinci PMP – 6,21%, iar pe şase Alde – 4,74% din opţiunile de vot.